Prima zi a proiectului Good To Go a fost despre oportunități, risc și reușită. De la student în cadrul facultății de Relații Economice Internaționale, până la pasiunea pentru marketing și  MBA-ul făcut la University of Maryland, Marius Ștefan ne-a fascinatat în seara aceasta cu parcursul său antreprenorial.

În cadrul discuției avute cu participanții noștri acesta a atins mai multe puncte cheie precum importanța ideii, planul de afaceri, piața, eșecul, continuând cu un dialog despre Autonom, un leader de piață în domeniu cu capital 100% românesc.

Sfatul lui Marius către participanți a fost acela de a-și începe un business într-un domeniu pe care îl cunosc, care îi pasionează. De asemena, acesta le-a propus celor prezenți să dezvolte cât mai multe idei înainte de a se focusa pe una singură. În ceea privește business plan-ul, atât Marius, cât și participanții, au fost de acord că roul acestuia este de a testa fezabililitatea ideii în sine, o investiție îndelungată în el ducând la irosirea resurselor. Mai mult, importanța idei este sub 1% în opinia fondatorului Autonom, cheia către succes fiind implementarea acesteia. În ceea ce privește piața, putem afirma că este cel mai important element atunci când vorbim de validarea business-ului.

Pe de altă parte, discuția a ajuns inevitabil și la conceptul de ”eșec” și depășirea acestuia. Știm cu toții că drumul către reușită este presărat cu multe obstacole, diferența dintre cei care reușesc și cei care eșuează fiind felul în care antreprenorii reușesc să gestioneze aceste impasuri. Marius a fost de părere că există două moduri în care putem reacționa atunci când greșim, fie ne resemnăm cu ideea de eșec, fie privim acest lucru ca pe o experiență din care avem de tras anumite concluzii pentru a nu mai ajunge în acest punct. Cu toate acestea, noi ne alegem la sfârșitul fiecărei experiențe categoria din care vrem să facem parte.

Mai mult decât atât, în seara aceasta am aflat povestea din spatele Autonom, cea mai mare firmă de închiriere a mașinilor din România, având o acoperire naționala de 41 de centre în 29  de orașe. Ideea a prins contur la sfârșitul anului 2004, începutul anului 2005 și a cunoscut o evoluție spectaculoasă până în prezent, acoperind atât sfera B2C, cât și B2B. De la 3 mașini Dacia Logan cumpărate de Marius și un business început fără prea mari speranțe în Piatra-Neamt, astăzi Autonom a ajuns să fie leader-ul incontestabil când vorbim de conceptul ”rent a car”, dar și un brand ce își respectă valorile și angajații fiind premiat cu titlul de ”Best employer” de două ori până în prezent.

Noi considerăm că edița a XIII-a Good To Go a început cum nu se putea mai bine, având alături de noi oameni cu potențial care vor să dea o nouă înfățișare antreprenoriatului românesc. Te invităm să ne fii alături pe parcursul celor două săptămâni pentru a vedea ce alte surprize am pregătit.

Andreea Purcaru

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *